
Alina (REDBLONDE)
Alina, sau Alinuţa cum îi spun prietenii, este considerată ”chestia mică, veselă, agitată şi roşie din trupă”, dupa cum ea însăşi mărturiseşte.
Este nascuta pe 4 octombrie 1989 în Bucureşti şi este foarte mândră de faptul că s-a născut la fix 19 ani după moartea uneia dintre artistele ei preferate, Janis Joplin. În prezent este la facultate, la teatru, şi se zbate să împace capra cu varza, adică şcoala cu muzica. Iubeşte să cânte, să danseze, să glumească, este foarte impulsivă şi reacţionează mereu după cum îi bate inima şi nu după cum calculează creierul.
A rămas o fană a lucrurilor copilăreşti, cum ar fi fluturii, florile, acadelele şi încearcă să pună o pată de culoare în tot ceea ce o înconjoară. Este posesoarea unei pisici, pe numele ei Vaca sau PCnet, şi s-a întors din vacanţă şi cu un ciobănesc carpatin, Kraft, care stă acum la curte. Pentru Alina muzica este cu adevărat totul, se simte cel mai bine pe scenă şi atunci când nu cântă, ascultă muzică. Dacă o întrebi ce defecte are, îţi va spune că minusurile sale sunt nerăbdarea şi francheţea cu care spune uneori unele lucruri. Cu toate astea, iubeşte foarte mult şi iartă foarte uşor. Tot ce îşi doreşte e să facă lumea fericită, pentru că astfel va fi şi ea fericită.
Buna, Imi plac la nebunie rochitele tale. Vrei te rog sa mi spui si mie de unde le pot cumpara sau la ce atelier ti le faci. Pupici
simpatie deosebita respect foarte mare! sa ai relizari la scoala si in viata sa ai noroc de un prieten care sa te iubeasca si sa aveti o viata plina de bucurii si multa bafta un prieten mult mai in etate valentin
Esti bestiala! Lasa-i pe ciudosi sa crape de ciuda. Imi place fff mult vocea ta!!
-
Alina (REDBLONDE)
Alina, sau Alinuţa cum îi spun prietenii, este considerată ”chestia mică, veselă, agitată şi roşie din trupă”, dupa cum ea însăşi mărturiseşte.
-
Catalin
Sunt Măruţă. Măruţă Cătălin. Aşa mă striga la catalog. Când eram elev la Tg. Jiu. Leagănul copilăriei mele. Al adolescenţei. Al visurilor măreţe. Dar şi al fricii de necunoscut.
-
Vlad (ZERO)
Vlad cântă la chitară bas în bandul \"Happy Hour\".
-
Papu (ZERO)
Papu, pe numele său Ionuţ, cântă la chitară solo în bandul ”Happy Hour”.
-
Laur (ZERO)
Laur cântă la chitară ritmică şi este şi backing vocals în bandul \"Happy Hour\".
-
Alex (ZERO)
Născut pe 9 aprilie 1983 în Braşov, Alex este toboşarul bandului \"Happy Hour\".
-
Mădălina (REDBLONDE)
Mădălina este jumătatea blondă a trupei RedBlonde.











la multi ani alinutza. si eu in 5 oct am impl majoratul :) iti doresc multa sanatate si sa nu te schimbi :***